Telefoane de ales sau evitat în funcție de cât de scumpă e reparația

de: Răzvan Băltărețu
15 01. 2020

Cel mai neașteptat clasament cu telefoane din 2019 e, totodată, și cel mai util. Omul care le supune la teste extreme îți zice care merită cumpărat și care nu în funcție de cât de bine pot fi reparate.

Zack Nelson, cunoscut online drept JerryRigEverything, și-a făcut un obicei din a publica la început de an un clasament paralel cu telefoane bune sau proaste. Abordarea lui e simplă: cât de ușor e să repari un telefon? Dat fiind că, pe măsură ce-au devenit mai scumpe, au devenit mai greu de reparat, pentru mulți oameni încă e important dacă pot repara un smartphone care nu-i, de regulă, prea ieftin.

Cu o oarecare surpriză, Google domină acest clasament cu telefoane. Și-o face cu Pixel 3a, un model ieftin, lansat când nimeni nu se aștepta. Conform lui Nelson, ecranul e ușor de înlocuit și asta te-ar putea interesa, deoarece e componenta pe care-i posibil s-o strici cel mai des.

Google Pixel 3a e, totodată, și cel mai rezistent telefon. Nelson are un test special pentru telefoane: încearcă să le îndoaie. Și, dintre toate, Pixel 3a a rezistat excepțional.

La polul opus este Royole FlexPai, o încercare de telefon pliabil prezentat la CES 2019. Nu și-a făcut loc printre celelalte telefoane pliabile populare, dar are meritul de-a fi primul. Și unul aproape imposibil de reparat. Cam ca Galaxy Fold.

Cum se descurcă iPhone 11 între cele mai rezistente telefoane

Deloc surprinzător, iPhone 11 nu stă prea bine în acest top cu telefoane care pot fi ușor de reparat. Nu-i chiar ca FlexPai, dar spatele e aproape imposibil de înlocuit, iar la Apple operațiunea costă câteva sute de dolari. Da, jumătate din prețul telefonului. Totodată, compania a integrat în sistemul de operare un mod prin care verifică dacă pe telefon au fost instalate componente certificate.

În egală măsură, nici Google nu stă foarte bine cu modelul nou. Pixel 4 XL e singurul telefon testat de Nelson în 2019 care s-a spart în patru puncte. Astfel, pentru încă un an, Google n-a excelat nici la hardware, nici la design și e departe de-a oferi un telefon rezistent.